Ilaria, thank you for the fun! (#1)

Below are the funniest conversations I had with Ilaria between 22nd of October 2012 and today. I write them in Romanian, so I don't spoil the humor.

***

- Unde e Ioana acuma?
- La gradi, ca mamica ei merge la servici.
- Tu nu mergi la servici?
- Sa merg si eu la servici?
- Da!
- Si voi cu cine ramaneti acasa?
- Cu Tati.
- Dar Tati merge si el la servici.
- Ramanem singure, eu cu Maria acasa.
- Si cand vi se face foame ce faceti?
- Plangem!
- Si ce rezolvati daca plangeti?
- Plangem plangem plangem... pana la linistit.
- Bine, va linistiti dar tot nu ati mancat nimic. Ce faceti mai departe?
- Ne jucam cu jucariile.

***

Ilaria:
Mami, vreau şi eu codiţe, aşa, ca Pippi Şoseţica!
Da' Mami, şi Tati e un Pippi Şoseţic?

***

Ilaria: astazi a fost la gradi un nene care ne-a facut poze
Eu: si cum il chema pe nenea ala?
Ilaria: nu il chema nimica. Numa' ne facea poze.

***

Ilaria: Mami, de unde-i tabloul ala?
Eu: Am fost odata cu Tati la un magazin si l-am cumparat de acolo
Ilaria: si eu cu Maria unde eram? Am ramas acasa singure?
Eu: nu, Mami, voi nu erati nascute pe vremea aia.
Ilaria (maraita): Maaaamiiiiiii si eu vreau sa fiu nascuta. Si Maria vreau sa fie nascuta.

***

Ilaria momentan fascinata de Alba ca Zapada si de Printul ei:
"Mami, si eu si Maria suntem Alba ca Zapada. Si Mami, tu esti printul meu si Tati e printul lu' Maria"

***

Ilaria: Mami, zi-mi povestea aia pe care mi-a zis-o Tati
Mami: da' de unde ti-o zis-o? Ti-o citit-o dintr-o carte?
Ilaria: nu. Era din gura lui.

***

Dilema mare: ce urmeaza dupa 4
Eu: 1,2,3
Ilaria: nu vreau sa numar
Eu: ce urmeaza dupa 4?
Ilaria: nu vreau sa numar
Eu: cate degete ai la o mana?
Ilaria: multe

***

Ilaria a ajuns la faza în care, oricât de mult te-ai strădui, tot nu faci bine.

Niciun cântecel nu-l cântă nimeni la fel de bine ca ea. Nicio poezioară nu o recită nimeni la fel de bine ca ea. Nici măcar la a ţine un ursuleţ în braţe nu te califici. Toată strădania ţi-e "răsplătită" cu un "Nu asa, asa:...".

Cel mai distractiv exemplu de până acum:
Ce mănânca animalele?
Buni M.: calul?
Ilaria: iarbă
Buni M.: căţelul?
Ilaria: pâine
Buni M.: pisica?
Ilaria: !?
Buni M.: lapte!?
Ilaria: Nuuuu! Alt lapte!

***

Pe la ora 18:
Ilaria: Mami, e ora de nani?
Eu: Nu, Ilaria, numa' mai târziu. Dar de ce întrebi?
Ilaria: Păi întreb dacă mi-e somn sau nu mi-e somn.

***

Mă străduiesc în fiecare seară să o învăţ pe Ilaria "Tatăl nostru". Cred că avem deja 1 an de când repetăm. Zic eu câteva cuvinte, apoi o pun pe ea să repete după mine. I se pare f. greu, aşa că mai nou îmi zice dinainte că nu vrea "să-l zicem aşa, pe bucăţi bucăţi", ci să-l zicem "maaare" si când zice "mare" arată cu mâinile ca o minge uriaşă, iar asta înseamnă că trebuie să-l zic eu pe tot, iar ea doar să asculte.
Într-una din seri, eu cam nemulţumită de progres:
Eu: "pâinea noastră cea de toate zilele"
Ilaria: "pâinea noastră cea de toate zilele"
Eu: "dă-ne-o nouă astăzi"
Ilaria: "dă-ne-o nouă astăzi"
Eu: "şi ne iartă nouă greşelile noastre. Uuuuffffffff"
Ilaria: "şi ne iartă nouă greşelile noastre. Uuuuffffffff"

***

O poveste de noapte bună:
Eu: "Trăiau odată într-o pădure un moş şi o babă. Şi nu aveau pe nimeni. Nu aveau niciun copil..."
Ilaria: Mami, nu ştiu cum îl chema pe copilul pe care nu l-au avut.

***

Într-o seară, Ilaria era devastată că Winnie căzuse în fântână. Abia se oprea din plâns ca să înceapă din nou. La telefon cu Moşu:
Ilaria: Sunt supărată pe Winnie că de ce a căzut în fântână.
Moşu (probabil): Cine? Ce a făcut?
Ilaria: Păi tu nu ai auzit că a căzut Winnie în fântână?
Pin It

There's nowhere else on Earth I rather be

Adrian is repeating me often: "Don't forget the blog". Oh, yes, I don't ever forget it, but "it's so hard with 2 little kids", I answer him. It's so hard to be fed, rested, joyful, free of frustrations, content, to properly take care of family and house, to write on blog, all of the above in the same time. But I read blogs of mothers with 5, 6 and even 8 kids, so, I think, writing in English became a blocking point in my case. I should ignore my poor English and write more often here. This blog is and, most probably, will be a treasure for my family.

On Saturday, 17th of November, 2012, during a routine check, my doctor discovered that I "have something". The 4 days long until we got more details on that "something", I had plenty of time to picture my family without me in it, to look with stranger eyes at the world and people around me, to question myself "who will rise my girls the way that I want to?", "who will struggle that my girls will become the people that I dream them to become?", "who will help Adrian?". I had plenty of time to ask God: "please, allow me to see my girls grown-ups!". Just this. BIG thing. And it seems I'm on the safe side. We still don't know exactly what that "something" is and, most probably, an operation is waiting for me soon and now I'm not that confident anymore that all my dreams will come true, but, as my doctor said: "it's nothing that puts your life under risk". And this is something!
Those 4 days, and even longer, I asked myself: "how would my girls remember me?". And the answer scared me a lot: "they won't remember me at all". They are too young to remember anything that happened until now in their little lives. All I would leave for them now would be the thousands pictures I took for them and this blog!

These dark days of my existence made me realize I really live for my family and here is where I want to be the most. Here, beside them, serving them. I don't have one single day dream without my family in it.
I heard (and even experienced few times) that if you really wish for something, the whole Universe will work for you in order to fulfill that dream. So may God allow me to fulfill mine too!

Work hard, serve, hug, kiss and say "I love you!". It's all that really matter!

I wish all the best in 2013 to every one of you, my faithful readers!

Raluca




Pin It