Thursday, December 4, 2014

Little Christmas craft

Balls made with hole puncher and glued with tiny Patafix pieces.


Kept the girls busy for ~1h!


(we plan a "forest" of such Christmas trees at the bottom of one window)

Happy Advent!
Pin It

Wednesday, December 3, 2014

Girls (and not only), thank you for the fun! (#7)



Maria: Când mergem la Braşov?
Eu: Suntem la Braşov.
Maria: Când mergem la Braşovu' lu' buni Măriuţă? (Braşovu' lu' buni Măriuţă = Sighişoara)

* Ilaria: Dumnezeu are laptop? Dumnezeu ce mănăncă?


* În cuptor se rumenea mâncarea preferată a Ilariei - Fish Fingers. (Maria nu se atinge de aşa ceva)

Maria: Mie îmi place cum miroase, aşa urât.

Adi cu fetele sunt în faţa uşii, pregătiţi să meargă la circ. Fetele au fiecare câte o gentuţă pe umăr. 
Maria: Mi-e frică! Leul îmi mănâncă gentuţa.

* Ilaria o provoacă pe Maria: care dă mai repede jos boabele de struguri de pe ciorchine. Maria câştigă. 

Ilaria: Păi şi ce, că nu-i concurs!

* conversaţie de vacanţă:

Ilaria: Mami de ce nu merge la servici?
Buni Măriuţă: Stă cu voi acasă să aibă grija de voi. Când o să meargă şi ea la servici cine o să mai aibă grijă de voi?
Ilaria: Până atunci ne naşte Mami o dădacă.

* Maria nu mă lasă decât foarte rar să-i prind părul. După o zi de grădi cu părul prins în 2 codiţe:

Eu: Nu-i aşa, Maria, că-i mai frumos cu părul prins în 2 codiţe?
Maria: Nu!
Eu: Dar cum e mai frumos?
Maria, răvăşindu-si părul: Uite aşa, urât!

* Ilaria: perfarătorul (perforatorul), creconată (creponată), pamblică (panglică)


* Maria: cacap (capac), gândaca (dădaca), puternicul (tunetul), lepot (laptop)



Începem un nou set de plastiline. Îi dau Ilariei 2 culori din cele 10 şi încerc să le salvez pe restul de la iminenta şi rapida amestecare între ele.
Eu: Restul le pun bine.
Ilaria: Nu le pui bine că astea-s ale noastre. Toată ziua tu pui bine ceva!
( Am un déjà vu, parcă as fi eu cu mama mea. Şi ea obişnuieşte să "pună bine". :-) )


Eu: Maria, ai dormit bine azi la grădi?
Maria: Nu! M-a deranjat Ianis Pavel şi Ianis-simplu.

*
Eu: Maria, încalţă-te cu pantofiorii!
Maria: Care, ăştia de căţei?
(pantofiorii de dalmaţieni)

Vorbim despre animale iebivore.
Ilaria: Maria când era mică era ierbivoră, că mânca iarbă.

* Fetele au învăţat la grădi un cântecel despre culori. Amândouă cântau "oranj este colegul". După câteva zile au venit cu corectura: "oranj este polenul".

* Adi s-a aventurat din nou să-şi aleagă o pereche de şosete direct de pe sfoară:
Rata lui de succes în această acţiune: cam 20% :-)
Pin It

Thursday, October 23, 2014

Kids were here

(car box stuffed wih stones) 



(white is boring, so what about an artist's touch on the walls?) 



(pencil sharpener stuffed with play dough)
Pin It

Thursday, August 28, 2014

Nesfinţii sfinţi şi alte povestiri


***

"Închipuieşte-ţi: era luptă crâncenă, în primele noastre linii de luptă tancurile nemţeşti se târau, zdrobind toată rezistenţa în calea lor şi, deodată, în iadul acela, am văzut cum comandantul batalionului nostru şi-a smuls casca din cap, s-a prăbuşit în genunchi şi a început... să se roage. Da, da, plângând, mormăia o rugăciune pe jumătate uitată din copilărie, cerându-I Celui Preaînalt, pe Care mai înainte Îl desconsiderase, îndurare şi mântuire. Şi atunci am înţeles că fiecare om Îl are în suflet pe Dumnezeu, pe Care până la urmă Îl va descoperi..." (pag.147)

***


"Priviţi lumea numai prin prisma iubirii şi toate problemele voastre vor dispărea, căci veţi vedea înlăuntrul vostru Împărăţia lui Dumnezeu, în om - o icoană, iar în frumuseţea pământească - o umbră a vieţii Raiului. Mă veţi contrazice, poate, zicând că pe vrăjmaşi este cu neputinţă să-i iubeşti. Aduceţi-vă aminte ceea ce ne-a spus Iisus Hristos: <<Tot ceea ce aţi făcut oamenilor, Mie Mi-aţi făcut>>. Notaţi cuvintele acestea cu litere de aur pe tablele inimilor voastre, notaţi-le şi atârnaţi-le lângă icoană şi citiţi-le în fiecare zi." (pag.149)


***


O povestioară ce mi-a amintit de ceea ce a zis Abraham Lincoln: "Whatever you are be a good one."


"(...)chiar înaintea tunderii în monahis, viitorul călugăr i-a pus dintr-o dată duhovnicului său, mitropolitul Antonie de Suroj, o întrebare sinceră şi neaşteptată.

- Iată, voi primi acum de la tine Preasfinţite, tunderea în monahism. Voi depune înaintea lui Dumnezeu şi a Sfintei Lui Biserici înaltele voturi monahale. În ceea ce priveşte votul curăţiei, aici totul este clar. Cu votul sărăciei, de asemenea, totul e limpede. Cu votul, legat de rugăciune, la fel. Dar iată, în ceea ce priveşte votul ascultării, nu pot înţelege nimic!
- Cum aşa? s-a mirat mitropolitul Antonie.
- Păi, iată cum, a explicat cu chibzuinţă părintele Vladimir. Pe mine mă vor face de prima nu doar monah, ci şi episcop. Asta înseamnă că eu, datorită funcţiei, voi da dispoziţii şi voi conduce. De cine voi asculta eu atunci? La cine porunceşti să intru în ascultare?
Mitropolitul a căzut pe gânduri. Iar apoi a spus:
- Să faci ascultare de fiecare om pe care îl vei întâlni în calea vieţii tale; dar numai dacă rugămintea lui va fi pe măsura puterilor tale şi nu va contrazice Evanghelia.
Această poruncă i-a mers la inimă părintelui Vladimir, deşi după aceea, pentru cei ce au fost în preajma Preasfinţitului, a fost destul de neplăcut, din pricina dispoziţiei lui neîncetate de a împlini cu fermitate şi irevocabil votul acesta monahal. Şi mă refer în special la mine. Această sfântă ascultare a Preasfinţitului nu o dată s-a transformat pentru mine într-un adevărat chin!
Să zicem că mergeam împreună prin Moscova. Într-o zi ploioasă, urâtă. Şi ne grăbeam să ajungem undeva. Şi deodată, din întâmplare îl oprea pe Preasfinţitul o bătrână.
- Pă-ărinte! zornăia ea cu glasul ei bătrânesc, fără să ştie, desigur, că înaintea ei nu e niciun părinte, ci un episcop, şi încă unul din America. Părinte, ajută-mă puţin, sfinţeşte-mi şi mie odaia! E al treilea an de când îl rog pe părintele nostru Ioan, dar el tot nu vine. Poate te milostiveşti şi o sfinţeşti.
Eu nu apucam nici să deschid gura, că Preasfinţitul arăta cea mai înflăcărată dispoziţie de a-i împlini rugămintea, ca şi cum toată viaţa aşteptase doar acea ocazie, pentru a-i sfinţi odaia acelei bătrâne.
- Presfinţite! îi spuneam eu, de parcă aş fi fost osândit la moarte. Nici măcar nu ştiţi unde este această odaie! Bunicuţo, unde să mergem?
- Păi, nu e departe, în Orehovo-Borisovo! De la metrou patruzeci de minute cu autobuzul! Nu-i departe! spunea bucuroasă bătrânica.
Şi Preasfinţitul, lăsând la o parte treburile noastre importante (să îl contrazici în asemenea cazuri, era inutil), se îndrepta mai întâi spre celălalt capăt al Moscovei, la o biserică, la un preot cunoscut, să ia toate cele necesare pentru rânduiala sfeştaniei. (Eu, fireşte, mă târam după el.) Iar bătrâna (de unde avea atâta putere?!), nevenindu-i încă să creadă, de bucurie mergea repede, cu paşi mărunţi, în urma noastră, şi îi povestea fără încetare Preasfinţitului despre copiii şi nepoţii care de mult timp nu o mai vizitau.
După marşul spre biserică, chiar în orele de vârf, coboram la metrou şi dintr-un vehicul în altul ajungeam la marginea Moscovei. De acolo, aşa cum bătrâna făgăduise, ne zgâlţâiam patruzeci de minute, înghesuiţi într-un autobuz arhiplin. Şi, în cele din urmă, Preasfinţitul sfinţea o cămăruţă de opt metri, într-un bloc cu nouă etaje, şi făcea acest lucru la fel de cucernic, maiestuos şi solemn cum făcea întotdeauna dumnezeieştile slujbe. Apoi stătea la masă lângă fericita bătrână (şi amândoi erau extrem de mulţumiţi unul de altul) şi ridica în slăvi ospăţul - ceai cu covrigi şi cu dulceaţă de vişine învechită şi zaharisită. După care primea recunoscător o rublişoară pe care ea i-o strecura pe furiş "părinţelului" la despărţire.
- Domnul să te mântuiască! îi spunea bătrâna Preasfinţitului. Acum îmi va fi drag chiar şi să mor în această cămăruţă." (pag. 379)

***


(...)cum a spus un pustnic de demult, avva Forta: "De voieşte Dumnezeu să trăiesc eu, ştie cum mă va iconomisi; iar de nu voieşte, la ce îmi trebuie viaţa?" (pag.460)

carte recomandată de Dana B.
Pin It

Wednesday, August 20, 2014

A family tradition

I'm not sure have I ever mentioned in any post about one of my favorite days over the year or not.
This is the 3rd year when, one warm summer day, when everyone of us was just fine, after a 2 km march through the forest, we aligned the kids under "our" oak tree, a big and old one - about 800 years old - and I captured the moment. 
It's not as easy as it sounds, as kids AND my assistants are anxious and they think every time that "this will last forever" until I finally take the about 50 pictures, including the "perfect" one.
I fear I'm the only one enjoying these days, but I plan to keep the tradition, no matter how hard it will be. I'm sure the kids will thank me in the future.

15th of July 2012

 07th of September 2013

16th of August 2014


Pin It

Fruit Yogurt Popsicles

Besides our last summer discovery, Ilaria's favorite refreshment this summer: fruit yogurt popsicles. Simple, natural and tasty.

What you need: fruits, Greek yogurt, honey.

1. Mix

2. Pour into molds

3. Freeze

4. Enjoy!
It was hard to convince Maria to keep the popsicle in her hand even for a photo. She's not a fan.
Pin It
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...